Asculta Live!
Sponsorizat de

Logo Kaufland
Un proiect realizat de

Green Revolution
Evenimente
<< Inapoi la evenimente

Un astronaut american si un cosmonaut rus vor petrece un an la bordul Statiei Spatiale Internationale

Spune si prietenilor tai:    
Un astronaut american si un cosmonaut rus vor petrece un an la bordul Statiei Spatiale Internationale

Ei vor participa la un studiu despre efectele psihologice si fiziologice pe care le au sejururile indelungate in spatiu asupra organismului uman, iar actiunea va pregati viitoarele misiuni spre Marte. Scott Kelly si Mihail Kornienko vor ajunge pe Statia Spatiala Internationala pe 27 martie, la bordul unei capsule spatiale rusesti Soyuz. Ei vor reveni pe Pamânt abia in martie 2016, informeaza AFP, preluata de Mediafax. Aceasta va fi cea mai indelungata perioada neintrerupta petrecuta pe avanpostul orbital de la primul sau vizitator in 2000.
Kelly s-a aratat ingrijorat de efectele generate de radiatii si microgravitatie, care in timpul misiunilor spatiale indelungate slabesc sistemul imunitar, reduc densitatea osoasa si atrofiaza muschii. De asemenea, starea de imponderabilitate afecteaza vederea. Astronautul american isi va petrece o parte a timpului pe Statia Spatiala Internationala citind, privind emisiuni de televiziune si meciuri de baschet si de hochei. Lui Mihail Kornienko ii va fi greu sa stea departe de Terra un an de zile. El spune ca "apa care curge si in care poti sa inoti, nu sub forma unor bule plutind in spatiu" reprezinta unul dintre lucrurile de care ii va fi cel mai dor pe Statia Spatiala Internationala, avanpost ce ofera un spatiu locuibil echivalent celui dintr-un avion Boeing 747. Expertii spun insa ca problemele cele mai mari nu sunt cele de natura fizica, ci mai degraba cele de natura psihologica, mai ales ca astronautii se vor afla departe de Terra si vor trai intr-un spatiu inchis alaturi de putini oameni cu care sa vorbeasca.
Cei doi cosmonauti vor avea parte de o vizita surpriza in luna octombrie, când soprana britanica Sarah Brightman va trece pragul Statiei Spatiale Internationale. Artista de 54 de ani va incepe saptamâna viitoare un antrenament special care ii va permite sa ajunga in spatiu la toamna si sa petreaca zece zile la bordul avanpostului orbital.